Ce este dorul de fapt?  O cale de a reveni la ce iubim cu o dorință mai mare, conștienți de cum ar fi dacă persoana respectivă nu ar exista sau este pur și simplu o dorință puternică de a revedea pe cineva drag?!
  Deseori am întâlnit întrebarea ” Se numește dor pentru că doare?”. Da! Însuși cuvântul își are originea îl latina populară ” dolus” care în traducere însemnă a durea.
Nu cred că a trecut cineva prin viață fără să fi trăit măcar o dată acest sentiment, indiferent pentru ce sau pentru cine. Dorul vine cu timpul și tot timpul este cel care îl poate trata.
   Nu scriu întâmplător acest articol. Au fost momente în care am simțit dorul în cele mai adânci profunzimi ale inimii mele. Nu am ascuns niciodată faptul că cineva îmi lipsește. Mă consider un om destul de matur care conștientizează că persoanele dragi sunt mai presus decât orgoliul meu.
Dorul este un sentiment atât de greu de descris… El nu poate fi înțeles decât de cel care l-a simțit.
E omenesc să treci printre emoțiile umane, pentru că ele ne domină, datorită lor noi suntem cu adevărat vii, simțim și provocăm pe alții să simtă.
  Este recomandat să ne protejăm relația cu cei apropiați și să-i ținem aproape de noi, pentru a nu ajunge să le simțim lipsa. Dar… totuși dacă trăim sentimentul de dor, hai să o facem frumos! Să dovedim că suntem mai puternici ca el !

Conștient sau nu, trăim într-un secol devastator în care pierdem tot ce ne-a fost lăsat pentru a supraviețui, începând de la natură, care a devenit un adevărat focar, până la oameni.
  Azi, dacă întâlnești întâmplător un prieten și îl întrebi cum mai e pe la el , 95% sunt convinsă că îți va povesti despre problemele pe care le are și probabil doar 5% despre ce a mai realizat și despre ce vise mai are.
Trăim într-o lumea a invidiei, a durerii, în care fiecare din noi își tratează această rană cum poate și cum crede că e mai ușor pentru el. Mulți însă, se lasă cuprinși de mrejele depresiilor și se pierd pe sine. Și nu, nu vorbesc despre oameni maturi deja, mai mult despre adolescenții care cad mai ușor pradă patimilor. E trist ce se întâmplă. Nevoile personale, nesiguranța sau depresia sunt principalele cauze care stimulează gândurile de a ne încheia socotelile cu viața.
Datele statistice confirmă că, cu trecerea timpului, numărul cazurilor de suicid e din ce în ce mai mare. Potrivit psihologilor, mai mult de 70 la sută din pacienții care suferă de depresie au tendința de a se sinucide, considerând că asta este cea mai ușoară calea prin care își rezolvă problemele.
Depresia de fapt este un sentiment foarte periculos. Mulți știu cum să îl ascundă luptând singuri cu el..și într-un sfârșit ajung victime.  Această tulburare afectivă, provoacă tragedii enorme, sunt foarte puțini cei care dispun de putere pentru a trece peste ea.
 

Ar trebui să fim mai atenți la oameni, la ce spun și cum o fac. Probabil că din exterior vedem un om zâmbind și aparent pare fericit, dar în interiorul lui moare.
Dincolo de fiecare privire, lacrimă sau zâmbet  noi ascundem povești pe care le ținem în taină, iar asta nu este mereu cea mai bună cale pentru ne proteja sufletul. Uneori este nevoie de socializare, ajută mai mult că orice medicament.

Când cineva îți dă un motiv să plângi, arată-i că ai 10 motive să zâmbești! Este sloganul meu de care mă conduc zi de zi.
  Nu pot spune că am trecut prin multe în viață, deoarece mă aflu la o vârstă fragedă, când toate abia încep, dar în acești 19 ani am învățat un lucru foarte important: să mă bucur de lucrurile mici care par neînsemnate la prima vedere. Sunt un om complicat căruia îi plac lucrurile simple. Iubesc tot ce se află între extremele cerului și al pământului. Apreciez gesturile simple făcute din toată inima și mesajele de bună dimineața sau de noapte bună.

Privesc cu regret uneori la unii care nu apreciază ce au decât după ce pierd totul. Situațiile prin care am trecut m-au făcut să înțeleg că nu tot ce pierzi poți întoarce… și chiar dacă recuperezi nu mai are aceeași valoare. Ce este stricat prin fapte, nu poate fi reparat prin cuvinte. Scuzele uneori sunt fără sens, iar încrederea pierdută nu se mai recâștigă niciodată.
Poate nu sunt o fiică bună, dar încerc. Probabil nu sunt o soră model, dar încerc.
Posibil nu sunt nici prietena perfectă, dar încerc să fiu.
  Până la urmă schimbarea începe de la noi înșine. Trebuie să învățăm să vedem fiecare răsărit de soare ca pe o nouă șansă. Să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară, indiferent de mărime, preț sau identitate.

  Înconjurați de oameni falși și impresionați de etichete! Asta e lumea în care noi trăim.
Conștient sau nu, fiecare dintre noi contribuie la crearea ei, mai mult sau mai puțin.
În fiecare zi mă conving tot mai mult de indiferența oamenilor, fiindcă asta promovăm de fapt.
E trist ce trăim. ” Te iubesc” nu mai are nici un farmec, deoarece și-a pierdut din valoare, fiind spus atât de simplu de către oricine. Rar mai găsești oameni care își mai cer scuze, realizând că persoana de alături este  mai presus de orgoliu. Privim cu regret la copiii care nu se știu a bucura de perioada cea mai frumoasă din viața unui om, irosind timpul în lumea virtuală… Noi iubim lucruri și ne folosim de oameni.. atât de trist.
  E grea și aproape incurabilă această boală a secolului în care trăim. Strigător la cer, dar în același timp firesc. Alții spun că evoluăm, dar eu aș spune că e de fapt degradare.
  Atâta timp cât fizicul contează mai mult decât sufletul, cât alegem să socializăm în lumea virtuală decât în cea reală, eu văd doar DEGRADARE în tot sensul cuvântului.

  Ne-am cunoscut în perioada cea mai frumoasă din viața unui om și anume într-unul dintre anii de liceu.
Eram nou venite în colectiv, avea emoții la fel mari ca ale mele, probabil asta a contribuit la apropierea noastră încă din acea zi.
  O domnișoară inocentă, suplă la corp cu o sclipire de nedescris în ochii ei de un albastru senin asemeni cerului. Cam așa o pot descrie eu pe cea care a fost și este omul meu de încredere.
Mi-a fost alături când nimeni nu era. M-a încurajat mereu și mi-a văzut tristețea din ochi atunci când toți ceilalți se lăsau păcăliți de un zâmbet fals. Probabil nu mi-ar i simplul fapt că există.
  Îi mulțumesc ori de câte ori am ocazia pentru simplul fapt că există.
Definiția prieteniei adevărate este persoana ei.

  Au trecut 3 anișori pe neobservate în care zâmbetul și vocea ta de înger sunt fericire pentru sufletul meu.
Inimioara  ta mică reușește să-mi ofere energia necesară pentru a-mi continua în fiecare zi drumul mai încrezătoare. Tu, ești un pui de om care însemni enorm pentru mine, prințesă mică. Odată cu venirea ta pe această lume, am simțit că nu o să mai fiu singură niciodată.
Ca sora ta mai mare, eu promit să-ți fiu alături mereu, să ai cu cine împărți fericirea, dar și pe a cui umăr plânge atunci când viața o să te mai facă să-ți pierzi din puteri.
Să te știu un om împlinit și fericit e tot ce îmi doresc.
  Îți mulțumesc pentru simplul fapt că exiști. Că ne luminezi fiecare zi cu zâmbetul tău inocent și pur.

  E frumos! E perioada magică a sărbătorilor în care fiecare dintre noi crede mai mult sau mai puțin în minuni.
  Toate drumurile duc spre casă, către oameni dragi și apropiați inimii noastre. Răscolim amintiri, ne bucurăm de fiecare clipă petrecută, uitând de griji și nevoi. Iubesc momentul în care împodobim casa cu luminițe, care se asociază perfect cu sclipirea din ochii și sufletul nostru copleșit de emoții sincere, prea copilărești uneori…
  Fericiți trebuie să fim mereu, nu doar de sărbători, însă așa suntem noi oamenii, dăm importanță mai mare evenimentelor speciale din viața noastră.
  Clipe minunate însemnate cu roșu în calendar. Cam așa aș putea întitula eu sărbătorile de iarnă. Indiferent de frigul de afară, în sufletul nostru domină căldura, liniștea și armonia.
  Să fiți fericiți.. și nu doar de sărbători !